Christiane Olivier are dreptate în totalitate: „Spunem cu ajutorul corpului ceea ce nu putem spune prin cuvinte”! La fel de multă dreptate are și Joseph Messinger atunci când spune că „savanților nu le-au plăcut niciodată continentele virgine, ei preferă să vorbească mai degrabă despre ceea ce cunosc decât să-și pună întrebări despre ceea ce nu știu”!
Studiul gesturilor este o disciplină ale cărei norme nu sunt încă stabilite clar. Nu este nici o specialitate etnologică și nici o disciplină predată în școli. Cu alte cuvinte, corpul uman, eminamente obiectiv, este total absent din jocul comunicării. Forma buzelor este considerată o achiziție morfologică prestabilită, după cum spunea Messinger, fără vreo legătură de cauzalitate cu evoluția psihică a subiectului.
Corpul nostru, însă, această masă în mișcare merită mult mai mult decât simplele considerații de genul: „este frumos, urât, gras, slab, înalt sau scund”! El este nu doar vitrina vanității umane, ci și un sanctuar al sufletului. Așadar, corpul este un „teritoriu” în continuă mișcare, un conglomerat de molecule care se exprimă printr-o explozie de gesturi diverse și variate, cea mai mare parte dintre ele nefiind băgate în seamă!
Fiecare mișcare a corpului este expresia unei reacții emoționale, fără ca această reacție să fie totuși semnificativă. Gestul devine limbaj atunci când se repetă în mod constant, mereu în același fel și într-un context identic. Cu alte cuvinte, corpul este terenul de joc al gestului și relieful cuvântului. El îi oferă acestuia o a treia dimensiune, după cum spunea Caroline Messinger.
Fiecare individ își încrucișează întotdeauna brațele în același fel, stângul peste dreptul în cazul persoanelor defensive și dreptul peste stângul în cazul persoanelor ofensive. Există, astfel, cam o sută de reflexe invariabile pe care le putem include în familia gesturilor și care ne permit să realizăm un portret psiho-anatomic al persoanei pe care o observăm. Așadar, gesturile invariabile se produc indiferent de context, fiind niște amplificatori ai temperamentului. Spre deosebire de acestea, gesturile alternative sunt manifestarea unei reacții emoționale adaptate la un context anume.
Nu este necesar să treceți în revistă toate gesturile posibile pentru a ști cu cine aveți de-a face. Este suficient, pentru început, să identificați cele trei refrene gestuale de bază (după cum le spunea Joseph Messiger): încrucișarea brațelor, degetele încrucișate și urechea telefonică (urechea la care se ține telefonul în timpul unei convorbiri), pentru a determina imediat profilul psiho-anatomic al unui interlocutor necunoscut până atunci! Vă veți da seama imediat dacă sunteți sau nu compatibil cu acesta!
Când vă încrucișați brațele, acestea vă blochează libertatea de acțiune și/sau libertatea de gândire. De exemplu, când un vorbitor stă în fața unui grup de persoane care îți încrucișează brațele în permanență, mesajul lui nu va ajunge niciodată la ele!
Degetele încrucișate indică un individ plin de compasiune, dar și o persoană a cărei creativitate este inhibată, dacă reproduce acest gest în continuu.
Când o persoană ține telefonul mobil cu mâna stângă la urechea dreaptă pentru a asculta, îți trădează latura de improvizator și/sau refuzul de a se conforma sau de a respecta regulile jocului. Când ține telefonul cu mâna dreaptă la urechea stângă, trădează o lipsă de pragmatism (mâna dreaptă motrice este simbolul abilității) și pretenții egocentriste, bă chiar un egoism pe care cu siguranță îl veți auzi pe parcursul convorbirii sale telefonice.
Toate aceste interpretări se sprijină pe vocabularul psiho-anatomic de bază. Așadar, pe bună dreptate, ne întrebăm: merită sau nu să studiem gesturile pentru a-i înțelege pe cei din fața noastră? Cu siguranță merită, dar nu numai pentru descifrarea interlocutorului nostru, ci și pentru a învăța să ne controlăm mișcările/gesturile atunci când vrem să transmitem un anumit lucru (controlat)!
