Prințesa Diana avea câteva gesturi distincte, majoritatea asociate cu timiditatea. De exemplu, Judi James, care a studiat-o foarte mult pe Lady Di, spune că aceasta avea obiceiul de a se uita în pământ când vorbea cu oamenii şi uneori se înroşea brusc. Aceste semne exterioare au început să dispară cu vârsta, dar sentimentul de stângăcie nu a fost niciodată departe de a ieşi la iveală.
Diana avea şase expresii faciale proprii:
Ochii măriți. Diana avea ochi foarte mari pe care îi accentua adoptând o expresie facială care îi mărea şi mai mult. Unul din lucrurile pe care oamenii le găsesc irezistibile la bebeluşi sunt ochii lor foarte mari comparativ cu restul feţei – ochii lor uriaşi acţionează ca un „calmant înnăscut”, făcând oamenii să se simtă protectori. Femeile mature pot părea mai vulnerabile, determinând reacţii similare dacă îşi măresc ochii. Diana făcea acest lucru: îşi mărea ochii şi îi făcea pe oameni să simtă că trebuiau să îi poarte de grijă.
Zâmbetul Spencer. Prințesa Diana era renumită pentru surâsul ei radiant. Nu era un zâmbet artificial – era unul autentic, un zâmbet din inimă cu toate caracteristicile autenticităţii, ca simetria şi activarea muşchilor din jurul ochilor.
Zâmbetul cu buzele strânse. Diana avea obiceiul rar de a îşi strânge buzele şi a le împinge într-o parte când zâmbea. De fapt, era un zâmbet reţinut şi îl folosea ori de câte ori se simţea timidă sau jenată. Controlându-şi zâmbetul în acest fel arăta că este amuzată, dar că i se pare nepotrivit să îşi arate amuzamentul.
Zâmbetul coborât. Acest fel de zâmbet este realizat coborând bărbia şi lăsând capul în jos în timp ce ochii privesc în sus şi persoana zâmbeşte. Seamănă cu privirea pe care o aruncă un copil când ochii privesc în sus spre adult. Când Diana adopta această expresie, părea mai tânără decât în realitate şi mai vulnerabilă. Zâmbetul coborât este şi o încurajare, un semn de atracţie şi acesta este şi motivul pentru care Diana părea atât de seducătoare când folosea acest zâmbet.
Zâmbetul cu capul înclinat. Ocazional, Prințesa Diana îşi lăsa capul într-o parte în timp ce zâmbea. Înclinarea capului dă şi impresia de vulnerabilitate şi sumisivitate. Înclinând capul într-o parte Diana apărea complet neameninţătoare.
Zâmbetul din lateral. Acesta apărea când Diana întorcea capul în altă direcţie dar privea spre persoana cu care stătea de vorbă şi îi zâmbea. Astfel lua naşterea ceea ce Charles Darwin a numit o „expresie hibridă”, făcută din acţiuni care exprimă două mesaje diferite: zâmbetul, care indică apropierea, şi întoarcerea capului, care indică evitarea. Tensiunea dintre aceste două mesaje duce la expresia hibridă de atracţie irezistibilă – asemenea unui aliaj de metale, este mai puternic decât elementele sale constituente.
Când oamenii vorbesc despre zâmbetul Dianei, de obicei îşi amintesc tocmai zâmbetul din lateral. În multe feluri acesta era gestul ei caracteristic, pentru că includea atât deschiderea, cât şi timiditatea ei şi îi sublinia indecizia.
Zâmbetul din lateral nu este ceva foarte clar definit – nici o încercare de a pleca, nici un zâmbet din toată inima. Din acest punct de vedere seamănă mult cu Diana însăşi: o persoană obişnuită care îşi împărtăşea sentimentele, dar era, în acelaşi timp, un important membru al familiei regale.
