Curs de comunicare pentru profesioniștii din sănătate

Oamenii comunică de 100.000 de ani încoace. Fiecare om vorbește, în medie, o oră pe zi, adică 2,5 ani din viața lui. Dacă s-ar înregistra toate cuvintele rostite de un om în cursul vieții sale, s-ar obține 1.000 de volume a câte 400 de pagini fiecare. Venit pe filieră franceză, verbul „a comunica” are în limba română un corespondent asemnător, fapt ce ne îndreptățește să vorbim de existența unui „dublet etimologic”. Cu transformările generate de trecerea de la latina vulgară la proto-română, latinescul „communicare” a fost moștenit sub forma „a cumineca”, cu sensul de „a se împărtăși” (în accepțiune cresștină). Acest înțeles persistă și în latina târzie, unde a dat naștere lui „excommunicare” („a opri de la împărtășanie” - ceea ce echivala cu excluderea din comunitatea religioasă). Cu alte cuvinte, pentru noi, românii, sensul originar al comunicării este profan și sacru: comunicarea stă la baza organizării sociale, mijlocind raporturile „orizontale” dintre oameni, dar angajând și așa-ziele lor aspirații „verticale”. Când vor să dea o definiție comunicării, majoritatea vorbitorilor se gândesc la „a aduce la cunoștință”, „a da de știre” sau „a informa”. Cuvântul „comunicare” a circulat în vocabularul vremii cu sensul de „a împărtăși ceva celorlalți“.

Atunci când vorbim despre comunicarea verbală, ne referim la comunicarea orală și la comunicarea scrisă. Fiecare este importantă în felul său și fiecare ajută la transmiterea și receptarea unui mesaj.

De câte ori comunicăm sau chiar și când nu intenționăm să comunicăm ceva, trimitem în exterior mesaje care scapă în mare parte auto-controlului. Este vorba mai bine zis despre niște comportamente expresive, care predomină în fața oricăror alte forme de comunicare.

Fie că aveți un cabinet particular, fie că sunteți la conducerea unei secții de spital sau chiar a unui spital sau că pur și simplu comunicați cu pacienții sau cu un alt coleg, este important să cunoașteți influența pe care poziționarea la o masă o poate avea asupra „negocierii”! Plasamentul influențează negociatorii în plan fiziologic (încordare, disconfort, oboseală etc), dar și în plan psihologic (atenție, concentrare, dispoziție, agresivitate, disponibilitate, răbdare, irascibilitate etc). Nu uitați că acestea din urmă acționează, de cele mai multe ori, la nivel inconștient. Așezarea partenerului de discuție cu ochii în soare sau o altă sursă de lumină puternică, cu spatele la ușă, pe hol, într-un spațiu deschis circulației și expus privirilor, creează avantaje reale. O masă prea înaltă, prea lungă, așezată lângă un calorifer fierbinte, ca și un scaun prea scund, prea înalt, care mai și scârțâie, pot crea avantaje în timpul unei discuții/negocieri, dar toate acestea pot fi contracarate foarte ușor dacă deții mijloacele necesare. Așezare cu spatele la ușă, geam, hol sau un spațiu deschis în care circulă oamenii crește tensiunea psihică, pulsul, tensiunea arterială și musculară. Respirația devine precipitată, metabolismul devine mai intens, iar uzura este mai rapidă. Oamenii de simt în siguranță dacă sunt așezați cu spatele la perete, când pot cuprinde în raza lor vizuală intrarea, ușa și geamul. Mesele înalte și scaunele joase pot crea, la rândul lor, un handicap. Scaunul înalt dă o șansă în plus celui care domină discuția. Nu uitați, însă, că oamenii înalți, masivi și lați în umeri obțin o dominare fizică prin simplul fapt că ocupă mai mult spațiu. Uneori, în timpul unei discuții, acest lucru poate fi suficient! Să nu uită, de asemenea, de efectul „capului de masă”: persoana din capul mesei dobândește o poziție de autoritate. Aceste lucru poate fi contracarat, atenuat sau balansat de persoana care se plasează în celălalt cap al mesei.